Sancțiunile prevăzute în noua legislație din România referitoare la GDPR

Legislație nouă în România referitoare la GDPR
iulie 3, 2018
Informații importante despre Declarația unică
iulie 10, 2018

Așa cum v-am informat în articolul publicat aici pe site marți, 3 iulie 2018, începând cu data de 24 iunie 2018 a intrat în vigoare Legea 129/2018 de modificare și completare a legislației referitoare la protecția datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile GDPR. Această lege este destinată, în principal, stabilirii procedurii de monitorizare și control efectuate de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (“ANSPDCP”).

 

Un alt aspect de interes în această nouă lege este cel referitor la deciziile pe care le poate lua Președintele Autorității Naționale de Supraveghere, pentru a asigura conformitatea cu prevederile GDPR. Legea prevede că, în situatia în care cuantumul amenzii aplicate depășește echivalentul în lei al sumei de 300 000 euro, aplicarea efectivă a amenzii se va face prin decizie a președintelui Autorității Naționale de Supraveghere. Decizia președintelui se va întemeia însă tot pe procesul-verbal de constatare și pe raportul personalului de control care a fost efectiv pe teren.

Sancțiunile pentru nerespectarea cerințelor GDPR pot fi aplicate într-un termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei.

Amenzile prevăzute de Regulamentul GDPR sunt stabilite în euro, însă se achită în lei la cursul oficial al Băncii Naționale a României de la data aplicării.

În cazul neachitării amenzii stabilite, Autoritatea de Supraveghere poate dispune plata de penalități de întârziere în cuantum de 3000 lei pentru fiecare zi de întârziere.

De asemenea, a fost mărit numărul de posturi disponibile din cadrul Autorității de Supraveghere la 85, ceea ce ne poate oferi o imagine cu privire la potențialul de efectuare a controalelor de către Autoritate, pentru a se asigura conformitatea cu prevedrile GDPR.

Pentru informații suplimentare referitoare la modificările legislative analizate, vă rugăm să ne contactați prin email la office@paulopol.ro.