Noi reglementări fiscale (prima parte)
iulie 26, 2017
Modificarea impozitării contractelor individuale de muncă cu timp parţial (part-time)
august 1, 2017

Continuăm cu punctele 4 – 7 analiza succintă (începută în articolul publicat aici pe site pe 26 iulie 2017 prin prezentarea punctelor 1 – 3) a celor mai importante noi reglementări fiscale, introduse de Legea 177/2017 din 24 iulie 2017.

4. Se clarifică regimul firmelor care au înregistrat la data de 31 decembrie 2016 venituri în sumă între 100.000 euro și 500.000 de euro și sunt în sfera impozitului pe activități specifice (bar, restaurant, hotel etc.), conform Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific. La adoptarea OUG nr. 3/2017, când plafonul veniturilor pentru microîntreprinderi a fost majorat de la 100.000 euro la 500.000 euro, nu au existat măsuri tranzitorii pentru acele societăți care au realizat acest nivel al veniturilor, dar în același timp se aflau și în sfera de aplicare a Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific pentru unele activități (restaurant, bar, hoteluri, pensiuni etc). Acest impozit specific este plătit doar de contribuabilii plătitori de impozit pe profit. Ordonanța nr 3/2017 a intrat în vigoare la 1 februarie 2017, iar Legea nr. 160/2016 la 1 ianuarie 2017. Astfel, au fost interpretări prin care unele societăți, chiar dacă se încadrau la categoria de microîntreprindere, au rămas plătitoare de impozit pe profit, situație generată de aflarea în sfera Legii nr. 170/2016. Acest act normativ clarifică situația acestor societăți, în sensul că:

a. renunță la calitatea de plătitor de impozit pe profit cu data de 31 iulie 2017, având obligația să modifice vectorul fiscal până pe data de 25 august 2017;

b. tot până la data de 25 august 2017, trebuie să finalizeze calculul impozitului pe profit pentru perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2017 și să depună declarațiile fiscale pentru impozitul pe profit;

c. impozitul specific se datorează pentru perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2017, legea introduce o derogare de la modul uzual de calcul al impozitului specific, în sensul ca acesta se calculează pentru un număr de zile corespunzător primelor 7 luni, raportate la un număr total de 365 de zile (proporțional cu numărul de zile din primele 7 luni într-un an de zile); desigur și acesta se declară și achită tot până pe 25 august 2017;

d. începând cu 1 august 2017, aceste societăți vor achita impozit pe venitul microîntreprinderii și nu mai plătesc impozit specific. Desigur, trebuie îndeplinite și celelalte condiții corelative pentru o microîntreprindere cu privire la capital, obiectul de activitate etc.

5. Se introduce o nouă categorie de plătitori de impozit pe profit, enumerată punctual în Codul Fiscal, respectiv unele asociații de proprietari, care au personalitate juridică și sunt în sfera calitații de plătitori de impozit pe profit doar pentru unele categorii de venituri. Daca asociația de proprietari are activități economice, (ex. înființarea unui magazin prin care comercializează alimente sau alte bunuri), pentru aceste tipuri de venituri, asociația de proprietari are calitate de plătitor de impozit pe profit.

6. Se reglementează mai exact în ce condiții bunurile lipsă din gestiune, degradate și neimputabile sunt cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe profit. Legea extinde la cheltuieli deductibile contravaloarea bunurilor aflate în perioada de valabilitate, însă ce vor fi utilizate conform legislației pentru combaterea risipei alimentare (bunuri ce sunt acordate unor entități prevăzute de legea combaterii risipei alimentare, când aceasta va intra în vigoare).

7. Se schimbă condiția prin care autoritatea fiscală anulează codul de TVA al contribuabilului, din punctul de vedere al „justificării intenției și capacității economice”.  Această sintagma dispare din Codul Fiscal și este înlocuită în sensul că unei societăți i se poate anula codul de TVA dacă prezintă „un risc fiscal ridicat”. ANAF stabilește prin ordin al președintelui condițiile de identificare a riscului fiscal ridicat.