Contestarea amenzilor aplicate în perioada Stării de Urgență

Discuție live: despre situația transportatorilor români în vreme de COVID-19
aprilie 29, 2020
Actualizare referitoare la Certificatul de Situații de Urgență
mai 13, 2020

Contextul stării de urgență provocată de pandemia virusului SARS-CoV-2 a dus la situația reglementării multor aspecte sociale și a aplicării de sancțiuni celor care au încălcat aceste noi prevederi.

Conform comunicatelor oficiale, au fost aplicate peste 300.000 de amenzi. Motivele pentru care au fost aplicate sancțiuni sunt diverse, de la lipsa declarației pe proprie răspundere pentru a părăsi locuința, lipsa adeverinței de la angajator, completarea incorectă a acestora sau faptul că organul de control nu a considerat întemeiat motivul deplasării.

În 6 mai 2020 însă, Curtea Constituțională a României a adoptat o Decizie prin care cenzurează ordonanța de urgență în baza căreia toate aceste amenzi au fost aplicate.

Mai exact, toate procesele verbale de contravenție aplicate pentru încălcarea prevederilor adoptate în perioada stării de urgență pot fi contestate în cadrul instanțelor de judecată și pot fi anulate.

Două aspecte sunt importante în procedura de contestare:

    1. Amenda să fie aplicată în perioada stării de urgență, nu contează când, inclusiv în 16 martie, neavând relevanță faptul că termenul de contestare legal de 15 zile a trecut (acest termen este suspendat de drept în perioada stării de urgență);
    2. Trebuie să fie introdusă o contestație bine motivată la instanța competentă, în cazul amenzilor mai vechi de 1 mai, până la data de 15 mai;

Echipa firmei de avocatură Paulopol Attorneys & Counselors vă poate asista în procedura contestării eventualelor amenzi, ne puteți contacta pe e-mail la office@paulopol.ro.