Evitarea riscurilor fiscale asociate plății diurnelor
mai 12, 2017
Proiect de lege pentru modificări asupra Legii 31/1990 a societăților comerciale
mai 17, 2017

 

O întrebare des ridicată în rândul persoanelor care și-au organizat activitatea sub formă de persoană fizică autorizată (PFA,) întreprindere individuală (II) sau întreprindere familială (IF) este dacă beneficiază de prevederile legale referitoare la diurnă și la cheltuielile de cazare și deplasare.

În opinia noastră, în noua legislație fiscală există argumentarea legală pentru recunoașterea indemnizației de delegare (diurnă) de PFA, II sau IF. Astfel, începând cu 2016, pentru contribuabilul PFA este cheltuială deductibilă numai partea de cheltuieli de cazare și transport, fără îndemnizație de delegare, detaşare în altă localitate, în ţară şi în străinătate (diurna). Tot începând cu 2016, PFA are dreptul să își deducă indemnizaţia de delegare, detaşare în altă localitate, în ţară şi în străinătate (diurna), numai dacă are angajați.

Astfel, potrivit art. 68 alin. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, de către contribuabilii care determină venitul net din activităţi independente pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă potrivit art. 68 din Codul fiscal sunt:

  1. a) să fie efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării venitului, justificate prin documente;
  2. b) să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite.

În concluzie, se mențin aceleași prevederi ca și până în 2015 DAR observăm că Legea 227/2015 împarte cheltuielile pe perioada delegării/detașării în două tipuri:

  1. să fie efectuatepentru salariați pe perioada delegării/detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului, reprezentând indemnizațiile plătite acestora, precum și cheltuielile de transport și cazare;
  2. să fie efectuatepe perioada deplasării contribuabilului care își desfășoară activitatea individual și/sau într-o formă de asociere, în țară și în străinătate, în scopul desfășurării activității, reprezentând cheltuieli de cazare și transport, altele decât cele prevăzute la alin. (7) lit. k);

Dacă analizăm Normele metodologice – H.G. 1/2016 punctul 7, subpunctul 5:

”t) cheltuielile efectuate pentru salariați pe perioada delegării/detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului, reprezentând indemnizațiile plătite acestora, precum și cheltuielile de transport și cazare”

prin comparație cu textul vechi al Normelor metodologice valabile până în 2015 – H.G. 44/2004, punctul 38, subpunctul 23:

”cheltuielile de delegare, detaşare şi deplasare, cu excepţia celor reprezentând indemnizaţia de delegare, detaşare în altă localitate, în ţară şi în străinătate, care este deductibilă limitat”.

observăm că numai din 2016 este specificată obligativitatea ca aceste cheltuieli să fie efectuate pentru salariați.