Evaluarea profesională – măsură utilă atât pentru angajați, cât și pentru angajator

Obligația efectuării auditului energetic
aprilie 14, 2017
Noutăți despre impozitul pe profit
mai 3, 2017

Evaluarea activității profesionale a salariatului reprezintă procesul de stabilire a modului în care acesta își îndeplinește îndatoririle și responsabilitățile care îi revin, în funcție de postul ocupat.

Evaluarea profesională a salariatului are un dublu rol, acela de a-l stimula pe salariat, precum și acela de a arăta angajatorului o imagine clară a capacității angajaților de a respecta deciziile interne ale companiei, de a duce la îndeplinire sarcinile impuse, de a se adapta cerințelor și schimbărilor care intervin în procesul muncii.

I. Importanța evaluării profesionale a salariatului

Evaluarea performanței salariatului poate juca un rol deosebit în stimularea dezvoltării angajatului, îi poate întări încrederea în forțele proprii, îi poate deschide perspective de promovare, clarificându-i anumite scopuri pe care trebuie să le urmărească în activitatea sa, îi dezvoltă ambiția de îmbunătățire a nivelului de pregătire profesională.

Pe de altă parte, printr-un proces de evaluare complex, angajatorul poate să știe dacă este necesar să acorde unor salariați anumite stimulente/posibilități de promovare sau din contră, să aplice sancțiuni/retrogradări – cu influență asupra bazei de salarii aplicate la nivelul companiei – sau chiar concedierea.

II. Aplicabilitate practică

Unul dintre motivele importante de concediere reglementate de Codul Muncii îl reprezintă necorespunderea profesională, aceasta noțiune însemnând faptul că, deși angajatul a avut la început calitatea necesară de a ocupa o funcție, pe parcurs a pierdut-o și astfel nu mai poate face față așteptărilor și cerințelor angajatorului.  Necorespunderea profesională este în strânsă legătură cu evaluarea profesională, aceasta din urmă (i) arătând în mod concret performanța sau lipsa de performanță a salariatului pe postul pe care este încadrat, (ii) servind ca justificare, eventual și în fața instanțelor, pentru măsurile aplicate de angajator.

De altfel, conform art. 63 alin.2 Codul Muncii, concedierea salariatului pentru necorespundere profesională poate fi dispusă numai după evaluarea acestuia, stabilită prin contractul colectiv de muncă sau prin regulamentul intern.

Procedura de evaluare a salariaților se va stabili de către conducerea firmei împreună cu departamentul de resurse umane. 

Această procedură va avea în vedere următoarele aspecte:

  • aprecierea performanțelor profesionale individuale ale angajaților;
  • corelarea obiectivă între cerințele funcției și activitatea desfășurată;
  • asigurarea unui sistem motivațional prin recompense pentru angajații care au avut rezultate deosebite care să determine creșterea performanțelor profesionale individuale;
  • identificarea necesităților de instruire pentru îmbunătățirea rezultatelor;
  • măsurile aplicabile.

Regulamentul intern al firmei este documentul care trebuie să conțină criteriile de evaluare profesională a salariaților, și, preferabil, și procedura de implementare a acestor criterii. Să nu uităm că regulamentul intern trebuie adus la cunoștința angajaților. În plus, angajatorii au obligația ca anterior încheierii sau modificării contractului de muncă să informeze salariatul și asupra criteriilor de evaluare a activității profesionale a salariatului.

Ignorarea sau aplicarea incorectă a măsurilor descrise anterior pot atrage litigii între angajat și angajator – mai ales în cazul concedierii – sau sancțiuni în cazul unor controale din partea autorităților relevante.

Pentru asistență juridică pe acest subiect vă invităm să ne contactați la office@paulopol.ro.