

Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) nu se poate aplica chiar în toate situațiile. Există și excepții, în care persoanele fizice nu pot solicita ștergerea datelor lor personale prelucrate de o companie. Mai exact, ștergerea la cerere a datelor personale nu este posibilă atunci când este vorba de respectarea unei obligații legale impuse firmelor. Vă prezentăm în continuare câteva astfel de situații.
Conform legislației actuale a muncii, angajatorii au obligația de a prelucra anumite date personale prin intermediul Registrului general de evidență a salariaților (Revisal). Prin urmare, aceste date nu pot fi șterse la cererea salariaților pentru că autoritățile obligă prin legislație prelucrarea lor. Ștergerea datelor ar avea consecințe negative atât asupra angajatorului, care ar risca amendarea, cât și asupra salariatului, care ar risca să piardă din vechimea de care are nevoie pentru a obține pensia.
Un client nu poate cere unei bănci să-i șteargă datele personale în perioada în care acesta folosește serviciile băncii (cont bancar, credit etc.) și nici chiar pentru o anumită perioadă după încheierea relației contractuale dintre părți (dacă legislația impune păstrarea anumitor informații despre clienți). De asemenea, nici imaginile surprinse de o cameră de supraveghere a băncii (de exemplu, la bancomat) nu pot fi șterse la cerere, deoarece acestea pot constitui dovadă în cazul unei fraude.
Datele personale nu pot fi șterse, de exemplu, pe durata unui contract de furnizare de servicii de telefonie, internet sau televiziune. Asta deoarece datele personale respective sunt necesare pentru a emiterea facturilor sau pentru a putea rezolva eventualele reclamații pe care le-ar putea face clientul companiei furnizoare.
Sursă informații: avocatnet.ro