Infectarea cu Covid-19 a personalului medical poate fi considerată accident de muncă?

Infectarea cu Covid-19 a personalului medical poate fi considerată accident de muncă?

Personalul medical și auxiliar din România afectat de Covid-19. Calificarea infectărilor că fiind accidente de muncă. Răspunderea patrimonială a spitalelor

În contextul situației de urgență generată de virusul Covid-19, mai multe cadre medicale precum și personal auxiliar ( asistenți medicali, brancardieri etc. ) au fost infectate, fiind de asemenea înregistrate și decese în rândul acestora.

Motivul infectărilor a constat în special în lipsa echipamentelor de protecție, în nerespectarea dispozițiilor legii sănătății și securității în muncă cauzate de managementul defectuos întâlnit în cadrul unităților spitalicești.

În acesta situație existentă la nivel național, se pune problema răspunderii patrimoniale a instituțiilor spitalicești precum și a autorităților în subordinea cărora se află, față de personalul medical și cel auxiliar.

Opinăm că poate fi antrenată răspunderea spitalelor în solidar cu autoritățile care au atribuții de dispoziție, control și gestiune ale acestora (primarii, după caz prefecturi) în condițiile prezentate mai jos.

I. Calificarea ca accident de muncă a infectărilor cu Covid-19

În conformitate cu Legea 319/2006 cu privire la sănătatea și securitatea în muncă, prin accident de muncă se înțelege vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces.

Legea nu definește expres ceea ce înseamnă vătămarea violentă a organismului, în practică aceasta fiind definită că fiind alterarea fizică a corpului uman ca urmare a unui accident ce a avut loc în timpul muncii sau în legătură cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

Considerăm că din punct de vedere juridic, în noțiunea de vătămare violentă poate să fie inclusă și boala Covid-19, în funcție mai ales de simptomele pe care aceasta le are asupra organismului uman, precum și de zilele de incapacitate de muncă ( trebuie să fie cel puțin 3 zile de incapacitate).

Cercetarea și calificarea ca accident de muncă a unei situații o face de regulă angajatorul.

În cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidență sau confirmată și/sau accidente colective, cercetarea va fi efectuată de către Inspectoratul Teritorial de Muncă competent iar în cazul accidentelor colective generate de evenimente deosebite, de către Inspecția Muncii.

În cazul unui accident de muncă este important să identificăm persoana/persoanele culpabile de producerea acestuia, care vor răspunde fiecare proporțional cu participația (acțiunea) sau inacțiunea pe care au avut-o în producerea accidentului.

Mai ales în contextul epidemiei Covid-19, angajatorul, unitatea spitalicească, are potrivit legii următoarele obligații importante:

  1. Obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspecte legate de muncă;
  2. Obligația asigurării protecției salariaților;
  3. Obligația prevenirii riscurilor profesionale;
  4. Informarea și instruirea lucrătorilor;
  5. Asigurarea echipamentului de protecție (măști, combinezoane, alte echipamente de protecție etc.).

Încălcarea acestor obligații poate atrage răspunderea angajatorului pentru cauzarea unui accident de muncă.

În funcție de legătura de cauzalitate , în afară răspunderii angajatorului (spitalului) mai poate fi atrasă și răspunderea organului administrativ care are în administrare unitatea medicală respectivă.

În concluzie, dacă din punct de vedere medical, infectarea cu Covid-19 poate fi înțeleasă că fiind o vătămare violentă a corpului uman care a pus personalul medical și auxiliar în incapacitate de muncă cel puțin 3 zile sau a avut urmări mai grave, atunci putem să îndeplinim condiția cu privire la producerea și cercetarea unui accident de muncă, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

II. Răspunderea patrimonială a angajatorului întemeiată pe prevederile Codului Muncii

Potrivit Codului Muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat dacă acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Totodată, dacă raportăm vina angajatorului în legătură cu asigurarea sănătății și securității în muncă, acesta are ca obligație principală asigurarea sănătății salariaților, în toate aspectele legate de muncă.

Prin urmare, față de cele de mai sus, considerăm că există o răspundere patrimonială a angajatorului (unitatea spitalicească) pentru încălcarea legii sănătății și securității în muncă.

Reamintim faptul că încălcarea legii sănătății și securității în muncă, poate avea loc și prin ne-punerea la dispoziția personalului angajat, a echipamentelor de protecție în scopul evitării riscului profesional de îmbolnăvire cu Covid-19.

Chiar dacă apelează la servicii sau persoane exterioare, angajatorul nu este exonerat de răspundere în acest domeniu.

Premisa generală a angajării răspunderii contractuale o constituie existența unui contract individual de muncă valabil încheiat între angajat și angajator.

Fapta ilicită săvârșită de angajator constă în vătămarea drepturilor celeilalte părți prin neexecutarea obligațiilor sale contractuale. Neexecutarea obligațiilor contractuale poate îmbrăca forma neexecutării sau executării necorespunzătoare a acestora.

Și mai mult, jurisprudența în domeniu a statuat că obligația angajatorului de a asigura sănătatea și securitatea în muncă a salariaților, constituie una din cele mai importante obligații ale sale.

Cităm Curtea de apel Oradea care arată că” în conformitate cu dispozițiile art.175 alin.1 Codul muncii ,,Angajatorul are obligația să asigure securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legate de muncă’’, iar potrivit art. 176 Codul muncii ,,(1) Dispozițiile prezentului titlu se completează cu dispozițiile legii speciale, ale contractelor colective de muncă aplicabile, precum și cu normele și normativele de protecție a muncii.

(2) Normele și normativele de protecție a muncii pot stabili:

  • măsuri generale de protecție a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, aplicabile tuturor angajatorilor;
  • măsuri de protecție a muncii, specifice pentru anumite profesii sau anumite activități;
  • măsuri de protecție specifice, aplicabile anumitor categorii de personal;
  • dispoziții referitoare la organizarea și funcționarea unor organisme speciale de asigurare a securității și sănătății în muncă. Așadar, angajatorului îi incumbă o obligație de rezultat și nu de diligență, context în care dacă unul dintre salariații săi a suferit un accident de muncă, se poate concluziona că măsurile luate pentru protejarea securității și sănătății salariaților nu au fost corespunzătoare.

Cu privire la prejudiciu și îndeplinirea condițiilor răspunderii contractuale, pentru atragerea răspunderii civile a angajatorului, este necesară în primul rând existența unui prejudiciu suferit de angajat.

Prejudiciul poate fi material precum și moral.

Prejudiciul material constă în valoarea cheltuielilor pecuniare pe care angajatul le face pentru recuperarea stării de sănătate (cheltuieli medicale de recuperare și tratament) precum și valoarea veniturilor de care a fost lipsit în perioada de incapacitate de muncă (venituri salariale, alte venituri câștigate din diverse colaborări, etc. ).

Prejudiciul moral constă în suferințe de ordin psihic ale salariatului cauzate de infectarea cu Covid-19, concretizate printr-o stare psihică alterată de posibile griji/tensiuni cu privire la efectele bolii asupra integrității corporale și asupra vieții sale, de teamă cu privire la infectarea membrilor familiei, de starea de carantină și alte asemenea aspecte, care afectează profund angajatul și îl îndreptățesc să solicite daune morale. În cazul decesului angajatului, prejudiciul moral constă în durerea sufletească cauzată rudelor sale de moartea acestuia.

În concluzie, antrenarea răspunderii angajatorului pentru prejudiciile materiale și/sau morale cauzate salariaților săi, presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:

  1. Existența unei fapte ilicite a angajatorului (care constă în nerespectarea dispozițiilor legii privind sănătatea și securitatea în muncă);
  2. Salariații să fi suferit un prejudiciu material și/sau și moral;
  3. Între fapta ilicită și prejudiciul produs trebuie să existe o legătură de cauzalitate (fapta să fi provocat prejudiciul);
  4. Vinovăția angajatorului.

În concluzie, dacă sunt îndeplinite condițiile de mai sus, unitățile medicale în calitate de angajatori pot fi chemate în solidar împreună cu autoritățile în subordinea cărora se află, să răspundă pentru prejudiciile cauzate personalului medical și auxiliar.

Dacă ați fost victima unor fapte ilicite săvârșite de unitățile medicale în care activați și urmare a acestora, ați fost infectați cu Covid-19, aveți dreptul la despăgubiri, iar societatea noastră de avocatură va stă la dispoziție cu asistență profesională pentru realizarea dreptului dumneavoastră. Vă rugăm să ne contactați pe e-mail la office@paulopol.ro.

Articol redactat de avocat specialist dreptul muncii Dan Paulopol Necula