Noutăți de la UE despre repausul săptămânal: Repausul săptămânal poate fi acordat în orice zi în decursul fiecărei perioade de câte șapte zile
Noi modificări în legislație – la rând, legislația achizițiilor publice (Partea a II-a)
noiembrie 9, 2017
Cum este reglementat la noi repausul săptămânal
noiembrie 16, 2017
Legislația europeană impune ca repausul săptămânal neîntrerupt acordat salariaților să fie de minimum 24 de ore în decursul unei perioade de șapte zile. Nu contează însă când anume se acordă acest repaus, potrivit unor lămuriri recente ale Curții de Justiției a Uniunii Europene (CJUE). Prin urmare, el poate fi acordat oricând înăuntrul fiecărei perioade de șapte zile, iar nu neapărat după șase zile consecutive de muncă.
Orice lucrător din Uniunea Europeană (UE) ar trebui să beneficieze, în decursul unei perioade de șapte zile, de o perioadă minimă de repaus neîntrerupt de 24 de ore, la care se adaugă 11 ore de repaus zilnic. Este un minim necesar, impus de Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, act care este transpus în legislația noastră în Codul muncii.
La sfârșitul săptămânii trecute, CJUE a explicat printr-o decizie în legătură cu repausul săptămânal că acesta poate fi acordat în orice zi înăuntrul fiecărei perioade de șapte zile, iar nu neapărat în ziua imediat următoare unei perioade de șase zile consecutive de muncă. Răspunsul a fost dat în contextul unei nelămuriri a instanțelor, care nu știau să interpreteze exact prevederea din directivă referitoare la acordarea repausului.
„Prin hotărârea de astăzi, Curtea declară că dreptul Uniunii nu impune ca perioada minimă de repaus săptămânal să fie acordată cel târziu în ziua următoare unei perioade de șase zile consecutive de muncă, ci impune ca aceasta să fie acordată înăuntrul fiecărei perioade de șapte zile”, scrie în comunicatul CJUE cu privire la problema discutată.
Notă: Deciziile pe care le pronunță CJUE cu privire la interpretarea dreptului UE sunt obligatorii pentru toate instanțele din statele membre care se confruntă cu probleme similare. România este un stat membru, prin urmare, decizia Curții e obligatorie și pentru judecătorii români.
