Noutăți referitoare Certificatul de Situații de Urgență

Noutăți referitoare Certificatul de Situații de Urgență

Vă informăm că platforma pentru obținerea certificatului pentru situații de urgență (CSU) este disponibilă incepand de astazi și poate fi accesată aici: https://csu.prevenire.gov.ro/

Vă reamintim că orice operator economic poate solicita emiterea unui CSU dacă:

  • și-a întrerupt total sau parțial activitatea ca urmare a măsurilor luate de autorități (hoteluri, cafenele, restaurante, organizatori de activități culturale, locații închise din centrele comerciale etc.) – se eliberează certificatul de tip 1 (albastru)

sau

  • a înregistrat reducerea veniturilor în luna martie 2020 cu un procent de minim 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie – februarie 2020 – se eliberează certificatul de tip 2 (galben).

Certificatul de Situații de Urgență poate fi folosit la:

  • amânarea la plată pentru IMM-uri* a serviciilor de utilități și a chiriei pentru sediul social şi sediile secundare
  • suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor din contractele de credit și de leasing cu până la 9 luni
  • scutirea de penalități de întârziere pentru IMM-uri în executarea contractelor cu autoritățile publice, pe perioada stării de urgență
  • în relațiile cu instituțiile publice, pentru obținerea de facilități sau măsuri de sprijin
  • în relațiile comerciale, inclusiv pentru renegocierea de contracte

*Încadrarea în categoria „IMM” se efectuează conform Legii nr. 346/2004 și impune o analiză concretă a datelor societății dvs.

Bine de știut:

  • CSU se eliberează doar pe durata stării de urgență (deocamdată, până la 16 aprilie 2020, sub rezerva faptului că starea de urgență poate fi prelungită)
  • Se poate cere un singur tip de CSU (fie albastru, fie galben)
  • Pot solicita CSU și persoanele juridice care nu sunt înscrise în Registrul Comerțului (spre ex., asociații și fundații, profesii liberale)
  • Toate documentele încărcate în aplicația electronică trebuie semnate electronic. Legislația ne dă posibilitatea ca, în cazul în care nu dețineți semnătură electronică, să semnăm noi electronic documentele pt dvs, în baza mandatului pe care ni-l acordați prin contractul de asistență juridică.

Echipa noastră vă poate oferi asistență pentru obținerea CSU, precum și pentru orice alte informații sau demersuri ce vă sunt necesare. Ne puteți contacta pe e-mail la office@paulopol.ro.

Autor:  Av. Andra Bălțatu