5. Stabilirea impozitului pentru veniturile din activități independente pentru care venitul net anual se stabilește pe baza normelor de venit și modul de reflectare în Declarația Unică pentru persoanele fizice

4. Declarația Unică privind venitul și contribuțiile sociale pentru persoanele fizice
mai 8, 2018
6. Stabilirea venitului net anual impozabil pentru contribuabilii impuși în sistem real și modul de reflectare în Declarația Unică pentru persoanele fizice
mai 15, 2018

 

 

Continuăm seria de articole dedicate persoanelor fizice, despre taxe și impozite și modul de evidențiere a acestora în Declarația Unică.

 

Articolele din această serie se adresează celor organizați în activități independente ca:

  • PFA – Persoană Fizică Autorizată
  • II – Întreprindere Individuală
  • IF- Întreprindere Familială
  • PFI – Persoane Fizice Independente
  • Profesii Liberale

Notă legală: Textul articolelor este în acord cu ORDONANȚA DE URGENȚĂ Nr. 18 din 23 martie 2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal. Ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial și este în vigoare, dar poate suferi modificări prin legea de aprobare.

  1. Stabilirea impozitului pentru veniturile din activități independente pentru care venitul net anual se stabilește pe baza normelor de venit

Contribuabilii care realizează venituri din activități independente pentru care venitul net anual se stabilește pe baza normelor de venit, au obligația stabilirii impozitului anual datorat pe baza Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin aplicarea cotei de 10% asupra normei anuale de venit ajustate, impozitul fiind final.

Plata impozitului anual datorat determinat se efectuează la bugetul de stat, până la data de 15 martie a anului următor celui de realizare a venitului.

Pentru contribuabilii impozitați la norma de venit, baza de calcul la care se aplică procentul de 10% este valoarea normei de venit stabilită de Ministerul de Finanțe.

Contribuabilii pot ajusta normele anuale de venit în Declarația Unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.

Ajustarea normelor anuale de venit se realizează de către contribuabil prin aplicarea coeficienților de corecție publicați de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, respectiv a municipiului București, asupra normelor anuale de venit.

Dacă un contribuabil desfășoară două sau mai multe activități care generează venituri din activități independente, altele decât venituri din profesii liberale și din drepturi de proprietate intelectuală, venitul net din aceste activități se stabilește prin însumarea nivelului normelor de venit corespunzătoare fiecărei activități.

Contribuabilii care desfășoară activități pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit au obligația să completeze numai partea referitoare la venituri din Registrul de evidență fiscală și nu au obligații privind evidența contabilă.