Termenele fiscale (4)
septembrie 26, 2019
Dreptul muncii în contextul Stării de Urgență – măsuri care pot fi adoptate de companii
martie 20, 2020

Încheiem astăzi seria de articole în care v-am prezentat cele mai frecvente 10 termene fiscale pe care un contribuabil ar trebui să le cunoască și să le respecte.

9. Trecerea de la plata contribuțiilor / impozitului trimestrială la lunară – obligatoriu

Declarația 112 se depune lunar, până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei pentru care se datorează impozitul pe venit și contribuțiile sociale.

Prin excepție, declarația 112 se depune trimestrial, până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare trimestrului de către angajatori sau de persoane asimilate angajatorului, care fac parte din următoarele categorii:

  • asociații, fundații sau alte entități fără scop patrimonial, persoane juridice, cu excepția instituțiilor publice, care în anul anterior au avut un număr mediu de până la 3 salariați exclusiv;
  • persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care, în anul anterior, au înregistrat venituri totale de până la 100 000 euro și au avut un număr mediu de până la 3 salariați exclusiv;
  • persoanele juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care, în anul anterior, au avut un număr mediu de până la 3 salariați exclusiv;
  • persoanele fizice autorizate și intreprinderile individuale, precum și persoanele fizice care exercită profesii libere și asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, care au, potrivit legii, personal angajat pe bază de contract individual de muncă.

Dacă în anul X-1 contribuabilul avea trimestrul ca perioadă fiscală și în cursul anului societatea nu se mai încadra în categoriile enumerate mai sus, atunci în anul X contribuabilul are obligația de a trece la perioada fiscală luna calendaristică și trebuie ca până în data de 10 ianuarie anul X să depună la organul fiscal formularul 010.

10. Trecerea de la plata contribuțiilor / impozitului trimestrială la lunară – prin opțiune

Dacă în anul X-1 contribuabilul avea trimestrul ca perioadă fiscală, iar în anul X acesta dorește prin opțiune să treacă la perioada fiscală luna calendaristică, trebuie să depună formularul 010 privind opțiunea până la data de 31 ianuarie anul X  inclusiv.